en ru ro
   
Principală
Regulamentul cu privire la Referendumul din 05.09.2010
Prezentare
Istoricul AMG
Prezentare TV7
Adresa companiei
Mentiuni
Cotidian
Politica
Economie
Ştiri externe
Social
Tehnologii avansate
Evenimente
Cultură
Ştirile sport
Emisie TV7
Ştirile TV7
Echipa Ştiri
Proiecte
«Obiectiv-Europa»
«Otkrâtaia studia»
Publicitate site
Interactiv
 
 
Gata cu izul de la staţia de epurare.
 
 
 

 
2010-07-30 - Mişcarea Acţiunea Europeană vrea o agenţie de stat pentru ocrotirea monumentelor

   Mişcarea Acţiunea Europeană vrea o agenţie de stat pentru ocrotirea monumentelor de istorie, cultură şi arhitectură cu statut de poliţie. Despre aceasta a anunţat deputatul Iurie Colesnic, vicepreşedinte al formaţiunii. El s-a arătat îngrijorat de ritmul în care clădirile istorice din capitală şi din toată republica sunt distruse.
“Această agenţie să poată gestiona, supraveghea, intenta procese acelor persoane care deţin în gestiune monumente şi le profanează”, a declarat Iurie Colesnic, deputat în Parlament, vicepreşedinte MAE.
Istoricul Iurie Colesnic a specificat, că în sesiunea de toamnă va propune în Parlament adoptarea unei astfel de decizii. Agenţia ar trebui să întocmească un registru, să inspecteze starea clădirilor cu statut de monument arhitectural şi nimeni să nu mai poată interveni în modificarea sau demolarea acestora. Clădirile amplasate pe teritorii privatizate şi de care nimeni nu are grijă să fie întoarse statului, iar cei care vor încălca legea să fie traşi la răspundere. În opinia lui Colesnic, problema monumentelor istorice este primordială şi în contextul integrării europene.
“Nu ţinem cont de faptul că integrarea europeană va cere de la noi şi un sacrificiu, va cere să arătăm ce aducem noi Europei unite”, a adăugat d-l Colesnic.
O ultimă trecere în revistă a demonstrat că din anul 1990 până acum, în Chişinău au fost distruse peste 200 de monumente, iar în republică peste 100.
„Ce înseamnă acest lucru? Dacă noi în acelaşi ritm continuăm să lichidăm aceste monumente, în 60 de ani nu vom mai avea niciun patrimoniu cultural, vom fi goi”, a menţionat d-l Colesnic.
Ca şi alte zeci de clădiri cu statut de monument istoric, fostul palat procurat, în Chişinău, pentru regina Serbiei – Natalia Cheşcu de origine din Basarabia stă în ruine. Clădirea aflată în gestiunea Academiei de Muzică Teatru şi Arte Plastice a fost construită de un francez în anul 1858.

MARINA SURUCEANU, VITALIE MOISEI PENTRU COTIDIAN

<< назад

ОСТАВИТЬ КОММЕНТАРИЙ:

Ваше имя:
Ваш email:
Текст сообщения:
 
© АО <Аналитикмедиа-Груп> Все права защищены.
Участник конкурса WebTop