Ştirile TV7 → 7 Ştiri 
-
7 StiriSubiectul reglementării transnistrene va fi abordat la «dimensiune maximă» în zilele următoare, în timpul vizitei premierului moldovean, Vlad Filat, la Moscova. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Guvernului rus, reprezentantul special pentru Transnistria al Preşedintelui Rusiei, Dmitri Rogozin, întrun mesaj către transnistreni, cu ocazia aniversării a 22-a a constituirii autoproclamatei RMN.
Luni, 3 Septembrie 2012 -
7 STIRISalariile judecătorilor din Moldova ar putea să crească chiar de la inceputul anului viitor. Modificările legilsative in acest sens urmeaza sa fie analizate în timpul sesiunii de toamnă a Parlamentului. Potrivit acestora, preşedinţii Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii vor avea un salariu de 20 mii de lei, iar judecătorii acestor instanţe - cate 16 mii lei. Un judecător de raion va ridica o leafă de 10 mii lei, fata de 3500 in prezent.
Joi, 30 August 2012 -
7 STIRIDeputatii si-au prelungit vacanta. Astfel prima şedinţă în plen a Parlamentului va avea loc pe 29 septembrie, şi nu la începutul lunii, precum se preconizase. Concediul anual plătit al parlamentarilor constituie 36 de zile lucrătoare. In acest an insa vacanţa de vară a legislatorilor moldoveni va ţine 2,5 luni.
Miercuri, 29 August 2012 -
7 STIRIMinisterul moldovean de Externe nu deţine deocamdata informaţii complete despre cei şase cetăţeni moldoveni, decedaţi intr-un accident rutier lângă oraşul Kaluga din Rusia. Insa un grup de specialişti de la Situaţii Excepţionale se pregateste să plece la Kaluga. Amintim ca pe 25 august, şase cetăţeni modoveni au decedat într-un accident de circulaţie de proporţii în regiunea Kaluga a Rusiei, după ce microbuzul de ruta Chişinău-Moscova cu 12 pasageri s-a lovit de un autocamion.
Marți, 28 August 2012 -
7 StiriMembrul grupării criminale Machena a fost arestat la Comrat. Serghei Mihailov, alias „Samurai”, era responsabil de racolarea tinerilor în organizaţia criminală, de acumularea banilor în fondul organizaţiei, inclusiv prin estorcarea acestora de la agenţii economici, de furnizarea substanţelor narcotice pentru membrii gruparii din penitenciare si de reprezentarea organizaţiei „Machena” în reglările de conturi cu alţi infractori. Politistii au gasit la domiciliul lui Mihailov un pistol şi muniţie, păstrate ilegal, precum şi heroină în proporţii mari.
Luni, 27 August 2012 -
7 stiriProfesorul de la Universitatea de Medicină, acuzat de pedofilie, rămâne în arest.
Vineri, 24 August 2012
Judecatoria Centru a prelungit astazi cu 30 de zile termenul de detentie al acestuia.
Potrivit procurorilor, bărbatul ar face parte dintr-o reţea de pedofili, care exploata sexual copii cu vârsta de până la 15 ani. Pentru serviciile sexuale, minorii erau plătiţi cu sume cuprinse între 50 şi 200 de lei. Bărbatul nu-şi recunoaşte vina.
-
7 StiriCancelarul german Angela Merkel nu a plecat cu mâna goala din Moldova. Aceasta a primit în dar 460 de sticle de vinuri de colecţie din beciurile de la Cricova. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, sticlele vor fi păstrate la Cricova şi, la solicitare, vor putea fi livrate cancelarului. După excursia prin oraşul subteran, Angela Merkel a lăsat un mesaj în Cartea de Oaspeţi.
Joi, 23 August 2012 -
7 StiriVizita demnitarul de la Berlin la Chişinău a fost subiect de gluma pentru jurnalistii straini. Publicatia germana „Die Welt” scrie ca in loc să salveze zona euro, Angela Merkel merge într-un stat pitic postsovietic, necunoscut“. Aceeaşi sursă sugerează că poposirea lui Merkel pe meleagurile noastre se datorează consilierului cancelarului pe politică externă, care are „o slăbiciune pentru problemele întortochiate".
Miercuri, 22 August 2012 -
7 StiriAutobuzul de pe ruta Morenii Noi–Ungheni, implicat în accidentul în care au murit 13 oameni avea întregul sistem de frânare defect, inclusiv frâna de mână. Mai mult, despre aceste defecţiuni ştia atât mecanicul, care verifica zilnic starea tehnică a autocarului, cât şi şoferul. Experţii MAI presupun ca şoferul stopa autocarul oprind motorul. Dacă va fi găsit vinovat, mecanicul riscă o amendă pana la 700 de unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani. Totodată, oamenii legii susţin că vinovat de accident se face şi şoferul autocarului care a decedat.
Marți, 21 August 2012 -
7 STIRIAproape 90 la sută dintre români vor unirea României cu Republica Moldova! Sunt rezultatele unui sondaj realizat de Centrul Român de Studii şi Strategii. Acesta arată că peste 87 din respondenţi sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, iar aproape 13% sunt împotrivă". Sondajul a fost efectuat în perioada 07-23 iunie curent, pe un eşantion de 1486 de persoane din România.
Luni, 20 August 2012 -
7 STIRIMinistrul de Externe Iurie Leanca il contrazice pe ambasadorul Uniunii Europene in Moldova Dirk Schuebel, precum ca politicienii din Moldova nu au o viziune despre viitorul acestei tari si nu se gandesc decat la problemele personale. "Categoric nu suntem de acord , deoarece viziune cred ca avem, prin generarea unei strategii de ansamblu” - a specificat Leanca.
Vineri, 17 August 2012 -
7 STIRICancelarul german Angela Merkel vine în Moldova ca să marcheze aniversarea a 20 -a a relaţiilor diplomatice moldo-germane, a anunţat biroul de presă al cancelarului. In cadrul intrevederii cu premierul Vlad Filat, cficialul german va discuta relaţiile moldo-germane, reformele în Moldova, precum şi progresele în reglementarea transnistreană.
Joi, 16 August 2012 -
7 STIRIPreţul gazelor naturale livrate Moldovei în cel de-al doilea trimestru a crescut cu 2%. Astfel tariful a ajuns la circa 390 de dolari pentru 1000 de metri cubi, faţă de peste 382 în primul trimestru. Anul trecut tariful a fost de circa 289 de dolari. În luna iulie „Gazprom” a prelungit contractul de livrare şi tranzit cu Moldova până la sfârşitul acestui an.
Miercuri, 15 August 2012 -
7 STIRIBaşcanul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal, îndeamnă primarii din satele regiunii să verifice listele alegătorilor cu drept de vot pentru alegerile în Adunarea Populară. Potrivit başcanului, în unele localităţi alegerile riscă să fie invalidate din cauza prezenţei scăzute la urne. Si asta pentru ca de cele mai multe ori primarii îi trec pe toţi alegătorii pe listele de bază. Insa printre aceştia sunt şi oameni care de 10-15 ani nu mai locuiesc in Moldova si chiar persoane decedate.
Marți, 14 August 2012
-
7 STIRICrimă odioasă la Hîncești. Fratele fostului primar de Hancesti, Vasile Colta, a fost gasit mort lângă o pădure din acelasi raion. Poliţiştii au stabilit că bărbatul dormea în automobilul personal, în preajma pădurii când ar fi fost atacat. Suspectul ar fi încercat să-i sustragă bunurile din maşină, iar pentru a nu fi recunoscut, i-ar fi aplicat bărbatului câteva lovituri, după care l-a înjunghiat şi a dat foc automobilului. Politia a retinut deja un suspect- un tanar de 17 ani, originar din satul Crasnoarmeiscoie.
Luni, 13 August 2012 -
7 STIRIConsilierii din Soroca au votat astazi pentru schimbarea statutului orașului în municipiu. Autorul inițiativei este primarul orașului Soroca, Elena Botnarenco, aceasta fiind susținută de 14 din 24 de consilieri orășenești. Astăzi prim-ministrul Vlad Filat a declarat că atat Soroca, cat și orașele Cahul, Ungheni şi Orhei trebuie să aibă statut de municipiu si ca demersurile autorităţilor acestor oraşe vor fi sustinute de Guvern.
Vineri, 10 August 2012 -
7 stiriDeputaţii liberali au depus o iniţiativă legislativă, care prevede crearea unei Comisii de anchetă pentru „examinarea situaţiei arhivelor fostului KGB al RSSM”. Comisia urmeaza să prezinte Parlamentului până la 1 noiembrie curent un raport cu privire la „numărul şi gradul de secretizare a dosarelor de agentură şi de informatori, aflate în arhivele SIS, MAI, Arhivei Naţionale şi a altor instituţii. Comisia urmează să fie constituită din 11 membri, reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare.
Joi, 9 August 2012
-
7 stiriToţi cei care locuiesc de ani buni in Moldova trebuie să vorbească limba română! Declaratia ii apartine presedintelui Nicolae Timofti. Şeful statului se declară nedumerit de faptul că mai mulţi dintre cei care locuiesc de multi ani în Moldova, nu vorbesc limba română, deşi au învăţat-o la şcoală, din contul statului. Toţi cei care îşi doresc o carieră în instituţiile statului, inclusiv funcţionarii din Guvern, sau deputaţii din Parlament, trebuie să cunoască limba oficială", a adăugat preşedintele.
Miercuri, 8 August 2012 -
7 stiriComisia Europeană a decis să acorde Moldovei asistenţă pentru devoltare în sumă de 94 de milioane de euro. Banii sunt destinaţi pentru reforma sistemului judecătoresc şi ridicarea nivelului profesional. O parte din ei va fi utilizată pentru realizarea programelor de dezvoltare regională.
Marți, 7 August 2012 -
7 StiriAlarmă falsă! Asa califica Ministerul Agriculturii informatia aparuta in presa, potrivit careia taranii vor plăti impozite pentru cantitatile mai mari de o tona de vin produs în condiţii casnice. Ministerul sustine ca nu pregateste asa ceva si ca, dimpotriva, ar fi elaborat un proiect de lege, prin care „vinul nu va mai fi considerat băutură alcoolică, ci produs agroalimentar. Amintim ca Şeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei alcoolice, de pe lângă Ministerul Agriculturii a declarat recent ca impozitarea producătorilor de vin de casă ar putea fi aplicata incepand cu anul viitor.
Luni, 6 August 2012



