Avem sisteme de irigare funcţionale dar nu le folosim
Publicat Joi, 5 Iulie 2012, 17:08 în EconomieAventura fermierilor
Cotidian
Cotidian
Este o adevărată aventură să faci agricultură fără irigare. În Republica Moldova sunt sisteme de irigare funcţionale care, însă, nu sunt solicitate.
Agenţia de Stat „Apele Moldovei” dă din umeri şi se arată dispusă să presteze servicii fermierilor. Ultimii, la rândul lor, dau vina pe costurile prea mari ale serviciilor prestate de Agenţie. Totodată, specialiştii în domeniu spun că ajungem, în fiecare an, să ne plângem că pierdem roada din cauza secetei pentru că terenurile arabile disponibile nu sunt utilizate eficient.
Din cele 400 de staţii de pompare şi sistemul adiacent pentru irigare care au existat pe teritoriul ţării, astăzi, sunt funcţionale 300. Agenţia «Apele Moldovei» poate asigura, din punct de vedere tehnic, irigarea a 80 de mii de ha de terenuri.
Mihai Pencov, director adjunct agenţia «Apele Moldovei»
- Noi 300 de staţii de pompare le avem şi cu cheltuieli nesemnificative putem să le pornim la solicitare. Sunt funţcionale 300, vă daţi seama, nu una şi nu 2.
– Staţiile de pompare, apeductele, bazinuele de apă, toate reţelele electrice – suntem dispuşi să prestăm servicii la fermieri. Cu părere de rău nu sunt solicitări.
Culmea este că, în acest an, serviciile agenţiei au fost solicitate nici pentru 7000 de ha. Irigarea mică a fost contractată pentru cel mult 10 mii de ha. Şi asta se întâmplă în mare parte pentru că fermierii nu sunt consolidaţi în organizaţii agricole care să le faciliteze activitatea.
Pintilie Pârvan, şef de direcţie – ministerul agriculturii: -Înainte era un agent economic care încheia un contract cu apele moldovei. Acum, pe un sistem de irigare locală pot fi zeci şi sute de deţinători de cote şi spre regret nu peste tot sunt formate asociaţiile utilizatorilor de apă. Acolo unde ele sunt formate este un preşedinte care-şi asumă responsabilitatea.
De altfel, trebuie de menţionat că fondarea Asociaţiilor utilizatorilor de apă a fost şi una din condiţiile programului Compact «Provocările Mileniului» – tranziţia la agricultura performantă. În cadrul proiectului, până în 2015, urmează să fie reabilitate 11 sisteme centralizate de irigare.
Sergiu Iuncu, director de proiect, programul Compact «Provocările Mileniului»: - Vom reabilita până la 11 sisteme centralizate de irigare care ocupă o suprafaţă de 15,5 mii de ha. Vor beneficia practic peste 9 mii de operatori agricoli din 26 de localităţi ale republicii.
– S-au făcut calculele indicatorilor de performanţă economică. La început au fost selectate circa 26 de sisteme de irigare pe întreg teritoriul Republicii Moldova iar după aceasta toate acele sisteme care au avut indice de performanţă economică au fost selectate pentru a fi reabilitate.
Condiţia de bază a fost ca după reconstrucţie sistemele să aibă şi un stăpân care să garanteze utilizarea acestora şi care, ulterior, să le primească în gestiune absolut gratuit. Dar mai avem o problemă, utilizarea ineficientă a terenurilor. Se cultivă tot şi oriunde. Din totalul de 2 milioane hectare de terenuri agricole ţara are capacitatea să asigure irigarea a cel mult 150 de mii de ha.
Pintilie Pârvan, şef de direcţie – ministerul agriculturii: - Ar fi ideal să avem cel puţin 1 milion 500 mii ha teren arabil sau chiar toate 2 milioane să fie irigabile. Ar fi ideal dar asta nu a fost şi nu cred că va fi cândva. Asta este întrebarea: este nevoie de aşa cheltuieli şi este nevoie să avem toate terenurile irigabile. Eu cred că noi nu avem posibilitatea de a le iriga pe toate.
Nici nu este eficientă această variantă în condiţiile în care agricultorii nu apelează nici la sistemele existente de irigare. Poziţia lor este simplă: serviciile prestate de Agenţie sunt mult prea scumpe.
Alexandru Slusari, preşedinte «Uniagroprotect»: -În condiţii de fors major, producătorii poate şi vor recurge totuşi, în limitrele finanţelor de care dispun, la aceste servicii. Însă, dacă din start erau mai acesibile pentru fermieri eu cred că situaţia avea să fie un pic altfel.
Mihai Pencov, director adjunct agenţia «Apele Moldovei»:– Cât nu ar fi de scump, râul Nistru se află în luncă, râul Nistru la fel. Nu avem alte condiţii. În aceste condiţii, daca-i scumpă apa trebuie să cultivi culturile care au preţ foarte scump cum ar fi cartoful.
În aceste condiţii se impune elaborarea urgentă, a noii structuri de semănături.
Pintilie Pârvan, şef de direcţie – ministerul agriculturii: - Să ne permitem să cultivăm acele culturi care sunt rentabile care aduc produs valoare şi în rest să cumpărăm. Nu trebuie să lăsăm mâinile în jos să spunem: vai de mine nu putem produce grâu . Noi putem produce grâu şi trebuie să producem dar noi niciodată nu am fost exportatori de grâu. Surplusul care era, era folosit în vitărit. Noi vitărit nu avem, producem şi exportăm - ştim noi cu ce preţ şi cum exportăm.
MARINA SURUCEANU, VLAD COROBAN PENTRU COTIDIAN




0 comentarii