Filat a vizitat şantierul Centrului de Excelenţă în domeniul TIC a UTM
Publicat Luni, 6 August 2012, 18:06 în Politicatv7
Prim-ministrul Vlad Filat a vizitat astăzi, 6 august, şantierul de construcţie a Centrului de Excelenţă în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a Universităţii Tehnice din Moldova. La eveniment au fost prezenţi ministrul Educaţiei, Maia Sandu şi rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, Ion Bostan, precum şi mai mulţi profesori ai UTM.
Rectorul UTM a făcut o prezentare a lucrărilor de construcţie, efectuate pînă în present, dar şi proiecte urmează a fi implementate.
Ion Bostan a menţionat că proiectul de deschidere a Centrului de Excelenţă în domeniul TIC a fost lansat în luna aprilie a anului 2010, iar reprezentanţii firmei care realizează lucrările de construcţie susţin că vor finaliza lucrul pînă în luna noiembrie a anului curent. Rectorul a mai spus că o parte din lucrări vor fi finalizate în baza baza unui proiect finanţat de Comisia Europeană în valoare un million şi două sute mii euro, dintre care 260 mii euro vor fi alocate pentru dotarea tehnică a Centrului.
Prim-ministrul a apreciat modul în care decurge procesul de edificare al complexului şi obiectivele pe care şi le propune conducerea universităţii şi a menţionat că această vizită a fost făcută în contextul desfăşurării şedinţei de astăzi cu rectorii universităţilor din ţară. “Construcţia acestui Centru este o dovadă a succeselor ce pot fi obţinute în cadrul parteneriatelor public-private care oferă soluţii pentru mai multe probleme existente”, a spus Vlad Filat.
La rîndul său, Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a venit cu propunerea de a stabili un acord de conclucrare şi de a crea în cadrul Centrului o bază de date la care vor fi interconectate mai multe instituţii de învăţămînt superior.




0 comentarii