Filat: Cel puţin 5 miniştri nu-şi merită fotoliul în Executiv
Publicat Miercuri, 22 Februarie 2012, 18:35 în PoliticaСotidian
Сotidian
Cel puţin 5 miniştri nu-şi merită fotoliul în executiv. Declaraţia făcută ieri de premierul Vlad Filat la un post privat de televiziune, a stârnit astăzi discuţii aprinse. Preşedintele liberalilor Mihai Ghimpu a spus că este mulţumit de activitatea miniştrilor PL, iar discuţiile privind remanierile urmează să se discute în alianţă şi nu în public.
În timp ce primul ministru refuză deocamdată să dea numele miniştrilor care nu-şi merită fotoliul în executiv, liderul PL Mihai Ghimpu spune că miniştrii înaintaţi de liberali îşi fac bine meseria, iar declaraţiile lui Vlad Filat sunt nişte presiuni.
La rândul lor miniştrii au avut reacţii diferite la declaraţiile premierului. Unii din cei cu care am reuşit să discutăm nu au dorit să facă comentarii, alţii în schimb au spus că activitatea fiecărui minister poate fi văzută prin rezultatele obţinute.
Actualul executiv are 16 miniştri şi 4 vicepremieri, care au fost înaintaţi de AIE.
MARINA PÂNZARU, VITALIE MOISEI, PENTRU COTIDIAN




0 comentarii