Prins de oamenii legii cu 195 de anvelope uzate
Publicat Miercuri, 22 Februarie 2012, 16:59 în Criminal
Sursa ştirii
tv7
Oprit de colaboratorii Sectorului Echipe Mobile „NORD" pentru că transporta 195 anvelope uzate de diferite mărimi. Este vorba despre un locuitor al municipiului Bălţi care a fost reţinut pe traseul Costeşti-Rîşcani.
Potrivit oamenilor legii, conducătorul auto nu avea actele de provenienţă şi însoţire necesare.
Din explicaţiile şoferului anvelopele au fost trecute peste frontiera vamală câte 3-5 bucăţi, de către diferite persoane, într-o perioadă mai îndelungată de timp. Acestea urmau să fie comercializate pe o piaţa auto din Bălţi.
În conformitate cu prevederile legii, Serviciul Vamal are obligaţia de a permite introducerea doar a anvelopelor noi şi a celor reşapate, care nu se califică ca deşeuri.




0 comentarii