Joi, 02 Octombrie 2014, 17:55 Politic
cotidian
2341
PLDM şi-a stabilit lista candidaţilor la alegerile parlamentare
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Vlad Filat este primul candidat pe lista PLDM în alegerile din 30 noiembrie, urmat de premierul Iurie Leancă. Decizia a fost luată la şedinţa Consiliului Politic al formaţiunii. Liberal-democraţii nu au dezvăluit numele celorlaţi membri care vor reprezenta partidul la scrutin, însă au precizat că sunt şi persoane noi. Printre obiectivele anunţate de PLDM este continuarea cursului de integrare europeană şi neadmiterea unei coaliţii cu PCRM şi alte partide de stânga.
Anunţul a fost făcut după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului, care a durat mai bine de o oră. Deocamdată, nu se ştie cine sunt ceilalţi candidaţi din lista PLDM.

Vlad Filat, lider PLDM: «Este important că noi venim în această alegere ca şi o echipă. Abordarea noastră a fost completă în aşa fel, încât întreaga listă electorală a PLDM să fie compusă din oameni care au capacităţi şi posibilităţi să asigure un rezultat, dar şi o bună guvernare a RM».

Iurie Leancă, prim-ministrul RM: «După mine, este cea mai bună listă pe care nu doar a PLDM, dar şi printre ceilalţi concurenţi politici».

Potrivit unor portaluri de ştiri, în capul listei este şi vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici, ministrul de Externe Natalia Gherman, dar şi cel al Educaţiei, Maia Sandu.  Liberal-democraţii spun însă că îşi vor prezenta oficial echipa odată cu lansarea formaţiunii în alegeri. Vlad Filat a reiterat astăzi şi despre necesitatea încheierii unui pact de neagresiune între partidele din coaliţie, cu care PLDM este dispus să continue parteneriatul şi după scrutin.

Vlad Filat, lider PLDM: «Noi cu comuniştii şi cu alţi sateliţi şi unii nu stiu ce mai sunt nu avem cum să coalizăm sau să realizăm un proiect de integrare europeană autentic».

Începând de mâine şi până pe 30 octombrie, partidele politice, blocurile electorale, dar şi candidaţii independenţi pot depune actele de înregistrare la CEC. Din cele circa 40 de partide care pot participa la alegeri, jumătate au confirmat deja că vor intra în competiţie. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 30 noiembrie şi au costat bugetul de stat 52 de milioane de lei. 
Ştiri similare
  • Situaţia din regiune a fost discutată la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate Marţi, 07 Octombrie 2014, 18:00 Situaţia din regiune a fost discutată la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate
    118
  • Partidele politice pot cheltui cel mult 55 de milioane de lei în alegeri Marţi, 07 Octombrie 2014, 17:56 Partidele politice pot cheltui cel mult 55 de milioane de lei în alegeri
    34
  • Liderul PCRM va candida pentru a treia oară la funcţia de preşedinte al Moldovei Marţi, 07 Octombrie 2014, 17:52 Liderul PCRM va candida pentru a treia oară la funcţia de preşedinte al Moldovei
    82
  • Şeful statului a promulgat Codul Educaţiei Marţi, 07 Octombrie 2014, 16:43 Şeful statului a promulgat Codul Educaţiei
    52
  • Alexandru Tănase, reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale Marţi, 07 Octombrie 2014, 15:20 Alexandru Tănase, reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale
    166
  • Nicolae Timofti l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ziua de naştere Marţi, 07 Octombrie 2014, 14:25 Nicolae Timofti l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ziua de naştere
    157
  • Grigore Petrenco va fi exclus din PCRM Marţi, 07 Octombrie 2014, 12:43 Grigore Petrenco va fi exclus din PCRM
    292
  • Consilier: Militarii ruşi încearcă să pătrundă pe teritoriul Moldovei Marţi, 07 Octombrie 2014, 12:17 Consilier: Militarii ruşi încearcă să pătrundă pe teritoriul Moldovei
    805
  • Georgia preia experienţa Moldovei în procesul de liberalizare a vizelor cu UE Marţi, 07 Octombrie 2014, 11:39 Georgia preia experienţa Moldovei în procesul de liberalizare a vizelor cu UE
    82
Conductorii de tren din Germania anunţă o grevă de nouă ore Marţi, 07 Octombrie 2014
4
Conductorii de tren din Germania anunţă o grevă de nouă ore
Incendiu pe strada Doina din capitală Marţi, 07 Octombrie 2014
0
Incendiu pe strada Doina din capitală
Reprezentanţii Biroului pentru reintegrare s-au întâlnit cu un grup de tineri lideri din 25 de ţări europene şi SUA Marţi, 07 Octombrie 2014
16
Reprezentanţii Biroului pentru reintegrare s-au întâlnit cu un grup de tineri lideri din 25 de ţări europene şi SUA
Andrian Candu efectuează o vizită în SUA Marţi, 07 Octombrie 2014
43
Andrian Candu efectuează o vizită în SUA
Iurie leancă a avut o întrevedere cu experţii FMI Marţi, 07 Octombrie 2014
37
Iurie leancă a avut o întrevedere cu experţii FMI
Situaţia din regiune a fost discutată la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate Marţi, 07 Octombrie 2014
118
Situaţia din regiune a fost discutată la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate
Partidele politice pot cheltui cel mult 55 de milioane de lei în alegeri Marţi, 07 Octombrie 2014
34
Partidele politice pot cheltui cel mult 55 de milioane de lei în alegeri

Citeşte tot
Vladimir Voronin: ”Dodon şi Usatâi sunt plătiţi pentru a fura voturile comuniştilor” Marţi, 07 Octombrie 2014
1144
Vladimir Voronin: ”Dodon şi Usatâi sunt plătiţi pentru a fura voturile comuniştilor”
Grigore Petrenco va participa la alegeri alături de Renato Usatîi Luni, 06 Octombrie 2014
421
Grigore Petrenco va participa la alegeri alături de Renato Usatîi
La Nisporeni, s-a desfăşurat primul campionat deschis al Moldovei cu motocicletele Enduro Luni, 06 Octombrie 2014
412
La Nisporeni, s-a desfăşurat primul campionat deschis al Moldovei cu motocicletele Enduro
Iurie Leancă, cel mai influent politician al lunii septembrie Luni, 06 Octombrie 2014
406
Iurie Leancă, cel mai influent politician al lunii septembrie

Citeşte tot