Restricţii de circulaţie în legătură cu funerariile publicistului Constantin Tănase
Poliţia atenţionează şoferii că începând de astăzi, ora 17:00, va fi direcţionată, parţial, circulaţia transportului pe strada Puşchin, perimetrul străzilor Bucureşti şi 31 august 1989, în legătură cu depunerea sicriului cu trupul neînsufleţit al jurnalistului Constantin Tănase, la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.
De asemenea, în data de 1 noiembrie, în intervalul orelor 10:00 – 12:00, va fi sistată circulaţia transportului, în legătură cu desfăşurarea funerariilor, în perimetrul străzilor Bucureşti, tronsonul cuprins între strada Armenească şi strada Puşkin.
De asemenea, nu se va circula nici pe strada Armenească, tronsonul cuprins între strada A. Mateevici şi Bucureşti. Şoferii sunt rugaţi să respecte restricţiile instituite, regulile de circulaţie şi să manifeste înţelegere, comportament adecvat şi maximă prudenţă la traversarea zonelor respective.
Ştiri similare
|
Marţi, 11 Noiembrie 2014
22 Unele partide extraparlamentare, optează pentru organizarea unui referendum
Luni, 10 Noiembrie 2014
58 Cazuri de rabie, înregistrate pe teritoriul Moldovei
Luni, 10 Noiembrie 2014
64 Peste 80% dintre participanţii la consultare s-au pronunţat pentru independenţa Cataloniei
Luni, 10 Noiembrie 2014
40 Marea Britanie susţine reformele din justiţie şi încurajează lupta cu corupţia
Luni, 10 Noiembrie 2014
775 Altercaţii la Aeroport cu implicarea veteranilor războiului de pe Nistru
Luni, 10 Noiembrie 2014
40 A început vaccinarea contra gripei pentru angajaţii Centrului Naţional de Sănătate Publică
Luni, 10 Noiembrie 2014
88 Patru sate din raionul Ceadâr-Lunga au fost conectate la apă Citeşte tot
Vineri, 07 Noiembrie 2014
1165 Expert: ”După alegeri, în Moldova lupta politică va fi pe viaţă şi pe moarte”
Joi, 06 Noiembrie 2014
778 Mihai Petrache: ”Partidele extraparlamentare au şanse de a ajunge la guvernare”
Luni, 10 Noiembrie 2014
775 Altercaţii la Aeroport cu implicarea veteranilor războiului de pe Nistru Citeşte tot |