Luni, 29 Septembrie 2014, 17:31 7 Ştiri
cotidian
244
7 ştiri
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Delegaţia Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE în perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014. Din delegaţia condusă de vicepreşedintele Legislativului, Liliana Palihovici, fac parte deputaţii Ana Guţu, Stella Jantuan, Valeriu Ghileţchi şi Grigore Petrenco. În cadrul sesiunii, vor avea loc dezbateri referitoare la criza din Ucraina, ameninţările formulate de ”Statul Islamic” şi violenţele asupra comunităţilor religioase.
Preşedintele catalan, Artur Mas, a convocat, sâmbătă, pentru 9 noiembrie un referendum privind independenţa acestei regiuni de Spania, generând reacţia imediată a Guvernului spaniol, care a afirmat categoric că referendumul nu va avea loc. Artur Mas a convocat referendumul sfidând Guvernul de la Madrid, care vrea să împiedice orice consultare.
 
Premierul britanic David Cameron a lăsat să se înţeleagă faptul că este dispus să lanseze o campanie publică pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu va reuşi să renegocieze relaţiile Londrei cu Bruxellesul. Se aşteaptă ca primul ministru britanic să rostească un discurs la conferinţa partidului său conservator săptămâna aceasta, în care să anunţe planurile  Marii Britanii.
 
Alegerea deschisă a candidaţilor PDM pentru Parlament a fost un succes, consideră preşedintele partidului, Marian Lupu. Liderul democrat a subliniat că ”deşi este un exerciţiu organizat în premieră de un partid, acest succes este dat de participarea peste aşteptări a celor 98 de mii  de cetăţeni care au venit la secţiile de votare  deschise de PDM,  pentru a alege direct candidaţii”.
 
Mama copilului găsit mort în cimitirul din satul Mărăndeni, raionul Făleşti, a fost internată la spital. Iar poliţia aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale pentru a decide dacă va deschide sau nu un dosar penal în acest caz. Vecinii spun însă că au observat că femeia era însărcinată. Poliţia investighează acum decesul nou-născutului, al cărui corp neînsufleţit ar fi fost îngropat sub gardul cimitirului acum câteva săptămâni.
 
Doi inspectori ai Secţiei Misiuni Speciale a  Ministerului  de Interne au fost condamnaţi la şapte şi opt ani de închisoare pentru corupere. Poliţişti au fost învinuiţi că, în cursul anului 2012, au pretins şi primit 7.500 de euro de la factorii de decizie ai unei firme. În schimbul acestei sume, inspectorii urmau să treacă cu vederea ilegalităţile depistate în activitatea respectivului agent economic.
 
În dimineaţă zilei de luni, în oraşul Odesa s-a produs o explozie la staţia de cale ferată, în rezultatul căreia a fost deteriorată una din liniile secundare. Colaboratorul pazei militare a Căilor Ferate Odesa a auzit un sunet de explozie care s-a produs pe una din liniile secundare. În urma examinării locului incidentului, el a depistat rămăşiţele unui obiect necunoscut.
 
 
Ştiri similare
  • 7 ştiri Marţi, 30 Septembrie 2014, 17:35 7 ştiri
    100
  • 7 ştiri Luni, 29 Septembrie 2014, 17:31 7 ştiri
    244
  • 7 ştiri Vineri, 26 Septembrie 2014, 17:32 7 ştiri
    328
  • 7 ştiri Joi, 25 Septembrie 2014, 17:31 7 ştiri
    208
  • 7 ştiri Miercuri, 24 Septembrie 2014, 17:31 7 ştiri
    202
  • 7 ştiri Marţi, 23 Septembrie 2014, 17:33 7 ştiri
    274
  • 7 ştiri Luni, 22 Septembrie 2014, 17:32 7 ştiri
    256
  • 7 ştiri Vineri, 19 Septembrie 2014, 17:35 7 ştiri
    340
  • 7 ştiri Joi, 18 Septembrie 2014, 17:33 7 ştiri
    295