Vineri, 10 Octombrie 2014, 02:16 Politic
tv7
445
Liderii partidelor extraparlamentare: ”Alegerile anticipate – un scenariu posibil în proporţie de 80%”
Liderii partidelor extraparlamentare: ”Alegerile anticipate – un scenariu posibil în proporţie de 80%”
Sursa ştirii: tv7 Sursa imaginii: tv7
O campanie dură, condiţii inegale şi o situaţie incertă după scrutinul din 30 noiembrie. Acestea sunt doar câteva caracteristici, care au fost expuse, aseară, de reprezentanţii partidelor extraparlamentare, în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV7.
Mihai Godea, preşedinte Partidul Acţiunea Democratică: ”Pentru a avea alegeri libere şi corecte, sunt necesare câteva condiţii: acces liber la cetăţeni, acces la mass-media pentru fiecare, acces liber la alt gen de resurse. Dar din start e clar că, condiţiile sunt inegale. Dorinţa de a înregimenta totul, pentru atingerea unui scor cât mai bun, din partea partidelor de la putere, cred că a rămas aceeaşi. De aceea, cred că va fi o campanie mizerabilă, dură, ticăloasă”.

Şi ceilalţi invitaţi la emisiune, au avut doar opinii negative vizavi de modul de desfăşurare a campaniei electorale şi s-au arătat sceptici în ceea ce priveşte rezultatele alegerilor.

Ruslan Popa, preşedinte Partidul Comunist Reformator din Moldova: ”Alegerile nu vor fi libere. Dar sper că la aceste alegeri, cetăţenii vor pedepsi pe acei politicieni care au fost la guvernare timp de 23 de ani. Trebuie să vină la putere cineva care să facă ceva, nu doar vorbe goale. Avem alegeri după alegeri, dar nimic nu se schimbă. Politicienii îi pun în funcţii tot pe oamenii lor, care lucrează pentru ei şi nu pentru stat”.

Vorbind despre posibile scenarii după scrutin, preşedintele de onoare al PPCD, Iurie Roşca a declarat că, s-ar putea să avem alegeri anticipate. ”Se poate întâmpla un blocaj instituţional şi alegeri anticipate. Dacă majoritatea parlamentară de azi nu obţine majoritatea, este foarte probabil ca preşedintele republicii, să facă uz de dreptul său exclusiv de a nominaliza o candidatură la funcţia de prim-ministru, inacceptabilă pentru o altă majoritate parlamentară. Să repete această procedură de 3 ori şi să dizolve Parlamentul”.

În opinia lui Victor Stepaniuc, preşedintele Partidului Popular Socialist din Moldova, în prezent o soluţie ar fi consolidarea câtorva partide, doar că până acum nu s-a găsit o posibilitate de a promova această idee. ”Nu văd o mobilizare a partidelor de opoziţie de astăzi împotriva regimului. Nici un partid politic nu are potenţial de resurse umane pentru a promova o guvernare competentă. Nu s-au găsit personalităţi cu experienţă, care să spună haideţi să facem o coaliţie mare pentru Moldova, nu pentru Rusia şi Europa. Ceea ce ţine alegeri anticipate, pot spune că, este un scenariu posibil în proporţie de 80%. Eu cred că vor fi încă multe surprize după scrutin”.
Ştiri similare
PLDM s-a lansat, astăzi, în campania electorală Duminică, 12 Octombrie 2014
97
PLDM s-a lansat, astăzi, în campania electorală
O maşină a poliţiei a fost accidentată de un taximetrist Duminică, 12 Octombrie 2014
70
O maşină a poliţiei a fost accidentată de un taximetrist
Ebola: Trei vaccinuri ruseşti vor fi gata în şase luni Duminică, 12 Octombrie 2014
55
Ebola: Trei vaccinuri ruseşti vor fi gata în şase luni
Cum va circula transportul public de hramul oraşului Duminică, 12 Octombrie 2014
73
Cum va circula transportul public de hramul oraşului
Primarul capitalei a fost implicat într-un accident rutier Duminică, 12 Octombrie 2014
202
Primarul capitalei a fost implicat într-un accident rutier
Vladimir Putin şi Nicolae Timofti au avut un schimb dur de replici la summitul de la Minsk Duminică, 12 Octombrie 2014
187
Vladimir Putin şi Nicolae Timofti au avut un schimb dur de replici la summitul de la Minsk
Programul instituţiilor medico-sanitare de Hramul Chişinăului Duminică, 12 Octombrie 2014
85
Programul instituţiilor medico-sanitare de Hramul Chişinăului

Citeşte tot