Marţi, 04 Noiembrie 2014, 14:25 Externe
agerpres.ro
88
UE ar putea înăspri sancţiunile la adresa Rusiei
UE ar putea înăspri sancţiunile la adresa Rusiei
Sursa ştirii: agerpres.ro
Uniunea Europeană ar putea revizui sancţiunile la adresa Rusiei în direcţia înăspririi acestora, a declarat ambasadorul UE în Federaţia Rusă, Vygaudas Usackas, într-o conferinţă susţinută la Universitatea Tehnologică din Kaunas, informează portalul de ştiri estonian Delfi, citat de Unian.
Potrivit ambasadorului UE în Rusia, deocamdată, nu există motive pentru anularea sancţiunilor, deoarece Moscova nu a recunoscut încă în mod direct rezultatele "alegerilor" din estul Ucrainei şi pe de o parte vorbeşte despre respectarea voinţei exprimate de oameni, iar pe de altă parte, despre respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Noul Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini, care şi-a intrat în atribuţii sâmbătă, a criticat ferm aşa-zisele alegeri care au avut loc duminică în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk, calificându-le drept "piedică" în calea restabilirii păcii în Ucraina.

Anterior, se anunţa că UE şi-ar putea înăspri sancţiunile la adresa Rusiei, dacă aceasta va recunoaşte "alegerile" din republicile separatiste Lugansk şi Doneţk.
Ştiri similare
Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case Luni, 03 Noiembrie 2014
388
Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case
Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri Luni, 03 Noiembrie 2014
376
Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri

Citeşte tot